Ianis Hagi este lăudat și la o zi după ce derby-ul Rangers - Celtic s-a terminat, scor 1-0 pentru echipa românului.
După prestația din Old Firm, Steven Gerrad, antrenorul echipei, s-a convins de calitățile pe care Ianis Hagi le are, iar acum mijlocașul are mari șanse să rămână titular la echipa de pe Ibrox.
Ianis Hagi a jucat 45 de minute în derby-ul Scoției, după ce a fost introdus la pauză de Gerrard.
,,M-am gândit la pauză să fac o schimbare pentru că nu eram mulțumit cu evoluția jucătorilor din atac în prima repriză. A apărut și accidentarea lui Kemar Roofe. Dar oricum, voiam să-l bag pe Ianis pe teren și cred că a fost extraordinar în a doua repriză.
A înțeles exact ce are de făcut și a reușit să se demarce și să primească mingea în flanc. Practic, el a reușit în 45 de minute ceea ce așteptam de la ceilalți 10 pentru întreaga partidă. Merită toate laudele.", a spus antrenorul, potrivit glasgowtimes.co.uk.
Deși a jucat doar 45 de minute, Ianis Hagi a fost desemnat de britanici drept al doilea cel mai bun jucător al meciului, cu o notă de 7.08, primul fiind portarul McGregor cu 8.17.
În meciul de pe Ibrox, Hagi a reușit 12 pase corecte din 14 încercate. Acesta a reușit și 4 recuperări în meci.
Rangers este lider autoritar în Scoția, cu 62 de puncte din 22 de jocuri, în timp ce Celtic se află pe locul 2, cu 43 de puncte din 19 jocuri.