Ianis Hagi, foarte aproape să plece de la Rangers! Echipa de Champions League care îl vrea pe internaționalul român

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 09 ianuarie 2021, ora 11:35,
ianis hagi
ianis hagi

Viitorul lui Ianis Hagi la formația scoțiană este unul incert în aceste momente, în ciuda ultimelor prestații în tricoul celor de la Rangers!

Internaționalul român în vârstă de 22 de ani a arătat o creștere de formă în ultimul timp, după o perioadă mai puțin bună din punct de vedere al performanțelor sportive. Ianis Hagi a avut un început nemaipomenit în tricoul formației de pe Ibrox, iar antrenorul Steven Gerrard părea că îl consideră unul dintre oamenii de bază ai echipei, dar în ultima vreme „tricolorul” a devenit doar o rezervă de lux a liderului din Scoția.

În ciuda prestațiilor oscilante din ultima vreme, Hagi este la mare căutare în această perioadă de „mercato”, iar principala echipă care este interesată de serviciile sale este o relevație a ultimelor sezoane europene.

Potrivit publicației Mundo Deportivo, formația din Bundesliga, RB Leipzig, este foarte aproape de a obține transferul decarului naționalei de tineret a României, iar antrenorul nemților, Jurgen Nagelsmann, îl consideră pe Hagi o prioritate în această iarnă.

Fosta semifinalistă din UEFA Champions League de anul trecut a fost impresionată de evoluțiile lui Ianis Hagi din ultima perioadă și este dispusă să îl aducă pe acesta în Germania, acolo unde va face pereche cu un alt tânăr promițător, spaniolul Dani Olmo (22 de ani).

Sursa foto: RB Leipzig/Facebook

AC Milan, Sevilla sau Istanbul Bașakșehir au mai fost echipele care s-ar fi interesat de serviciile fostului fotbalist al celor de la Viitorul Constanța în această perioadă de transferuri.

Ianis Hagi a bifat în acest sezon 26 apariții în toate competițiile în tricoul “albaștrilor”, reușind să marcheze patru goluri și să ofere colegilor săi 10 pase decisive.

4.500.000 de euro este cota de transfer a românului, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Mijlocașul ofensiv român a mai jucat de-a lungul timpului pentru Viitorul Constanța, Fiorentina și Genk.

Citește și Haruț, primele cuvinte după ce a fost transferat la FCSB: “Nu mă gândesc la criticile patronului!”

rangersleipzigianis hagirealitateatransfer Hagimundo deportivo