Ianis Hagi, dorit de Standard Liege. Răzvan Marin: „Am fost întrebat”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 04 decembrie 2018, ora 12:39,
ianis hagi
ianis hagi

Standard Liege vrea să-l transfere pe Ianis Hagi de la Viitorul. Belgienii au discutat cu Gică Hagi și cu Răzvan Marin despre internaționalul român în vârstă de 20 de ani.

6 goluri și 2 pase decisive a reușit Ianis Hagi în acest sezon. Mijlocașul ofensiv s-a remarcat și la echipa națională de tineret, în campania de calificare la EURO 2019.

”(n.a. – Întrebat dacă a fost o întâlnire cu Gică Hagi pentru Ianis) Da. Aprecierea faţă de domnul Hagi a început de când l-am transferat pe Răzvan. Din acel moment, suntem în contact şi i-am urmărit echipa, pentru că face treabă foarte bună. Munceşte cu tineri, aşa cum îmi place şi mie să fac la Standard. Ianis este un jucător de valoare şi sunt sigur că va pleca din România. Poate fi Belgia sau alte ţări pentru că are valoare să ajungă la un nivel înalt. Dacă aş putea cumpăra zece jucători precum Răzvan, i-aş cumpăra imediat”, a declarat Olivier Renard, directorul sportiv al lui Standard, pentru Telekom Sport.

Răzvan Marin (22 de ani) abia așteaptă să aibă un coechipier român la Standard Liege. Mijlocașul a oferit referințe foarte bune despre căpitanul Viitorului.

M-aş bucura pentru Ianis, ar fi un pas important. Este un foarte bun prieten al meu şi m-aş bucura să îl am alături de mine. Eu am fost întrebat în această vară despre Ianis, am spus ce aveam de zis şi ce am crezut eu că este de zis. Acum rămâne la decizia lui Ianis, a domnului Hagi şi a cluburilor, să se înţeleagă. E greu de spus când va fi, daca va fi acum în iarnă sau dacă va fi în vară. Chiar nu ştiu ce să spun. Mi-aş dori pentru Ianis să facă acest pas, pentru că merită, demonstrează că este unul dintre cei mai buni tineri jucători din campionatul nostru şi cred că merită să facă acest pas„, a spus Marin la Telekom Sport.

1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit site-ului Transfermarkt. 

După 17 etape, Standard Liege se află pe locul 7 în clasamentul din Belgia.

belgiaviitoruldirector sportivrazvan marintransferstandardianis hagihagiOlivier Renardstandard liege