Ianis Hagi a debutat la Glasgow Rangers! Câte minute a prins tricolorul la primul meci pentru noua sa echipă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 01 februarie 2020, ora 19:52,
ianis hagi rangers
ianis hagi rangers

Fotbalistul român a fost introdus pe teren în minutul 77 al jocului pe care echipa lui Steven Gerrard l-a disputat pe teren propriu împotriva lui Aberdeen. 

Transferat joi de către scoțieni, fotbalistul împrumutat de la Genk a început ca rezervă partida alb-albaștrilor contra ocupantei locului 4 în campionatul scoțian. Pentru că Rangers nu reușea să marcheze, Gerrard l-a aruncat în luptă și pe românul de 21 de ani pentru ultimele 13 minute ale confruntării.

Ianis l-a înlocuit pe canadianul Arfield, care fusese avertizat pe parcursul întâlnirii. Mijlocașul nu a putut să schimbe tabela în finalul unei confruntări terminată cu o remiză albă. Rangers pierde două puncte importante în lupta pentru titlu și se află acum la 4 lungimi în spatele marii rivale Celtic.

CITEȘTE ȘI –>> Gigi Becali și-a luat adio de la el! Jucătorul care a luat-o pe urmele lui Florin Andone

ianis hagirangersdebut