Haos la Dinamo! Leo Grozavu a fost iar aproape să vină: „I s-a trimis bilet de avion!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 11 august 2019, ora 23:37,
grozavu
grozavu

Dinamo e într-o situație critică! După înfrângerea de la Iași (0-2), Dinamo l-a contactat iar pe Leo Grozavu, însă negocierile au picat din nou.

Florin Prunea s-a opus mutării, iar oficialul lui Dinamo n-a fost iertat de Anamaria Prodan, care îl reprezintă pe Grozavu.

„Probabil, domnul Prunea are ceva probleme cu mine. Știam că avem o relație foarte bună. Am vorbit la telefon despre jucători și despre alte probleme mereu. Sincer, mă distrează reacția față de antrenorul meu. Dar în viață ne întâlnim pe traseu, fără doar și poate. Leo este antrenor reprezentat de mine.

Am negociat totul până acum 3 ore. I s-a trimis bilet de avion. Dacă domnul Prunea așa crede că este bine, rămâne să vedem cine are mai mari performanțe în viitor. Nu este problemă. Antrenorul pe care-l reprezint are coloana vertebrală. Mult prea dreaptă pentru mulți oameni care au ajuns să conducă cluburi mari de fotbal. Eu de la Dinamo vorbesc doar cu Bogdan Bălănescu sau cu proprietarul clubului”, a spus Anamaria Prodan, conform gsp.ro.

Agentul antrenorului i-ar fi solicitat lui Florin Prunea un comision de 20.000 de euro pentru venirea lui Grozavu, susține Digi Sport.

leo grozavuDinamo antrenorflorin pruneagrozavuDinamo Prunea