Halterofilii pun medaliile de la Cupa Mondială în plan secund: „Obiectivele ţin de calificarea la JO”

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 29 martie 2024, ora 16:30,
Haltere Cupa Mondială
Haltere Cupa Mondială

România va fi reprezentată la Cupa Mondială de la Phuket (Thailanda), care se va desfăşura în perioada 31 martie – 11 aprilie, de 4 sportivi.

FR de Haltere vrea ca țara noastră să aibă 3 sportive la Jocurile Oimpice de la Paris

Vor lua startul Mihaela Cambei (cat. 55 kg), Andreea Cotruţa (59 kg), Loredana Toma (71 kg) și Valentin Iancu (61 kg).

Preşedintele forului român, Alexandru Pădure, a declarat că „tricolorii” au şanse la medalii, dar a subliniat că obiectivele principale sunt legate de calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, care au loc în vară.

El a explicat că aceasta este ultima competiţie din cadrul campaniei de calificare la JO de la Paris, unde Federaţia Română de Haltere speră să fie reprezentată de 2-3 sportive.

Această Cupă Mondială de la Phuket este competiţie obligatorie în programul de calificare la Jocurile Olimpice.

În acelaşi timp este şi ultima competiţie a acestei campanii de calificare pentru Paris, aşa că ulterior vom avea şi listele cu confirmarea sportivilor calificaţi din întreaga lume.

Obiectivul Federaţiei Române de Haltere este să le păstreze pe cele două sportive, Mihaela Cambei şi Loredana Toma, în topul eligibil pentru Jocurile Olimpice.

Şi, de ce nu?!, ne-am dori tare mult să reuşească şi Andreea Cotruţa la categoria 59 kg să intre în acest top 10 care duce la Paris. Cu toate că misiunea sa nu este una deloc uşoară.

Cu siguranţă avem şanse la medalii la Cupa Mondială de la Phuket, prin Toma şi Cambei, dar în primul rând obiectivele noastre ţin de calificarea la Jocurile Olimpice. Adică încheierea acestei campanii cu confirmarea a cel puţin două cote”, a spus Pădure.

Andreea Cotruţa se poate califica la Jocurile Olimpice de la paris fără să ia medalie la Phuket

Oficialul a precizat că Andreea Cotruţa trebuie să îşi îmbunătăţească totalul de 212 kg, de la Campionatul European de la Sofia, cu 7 kilograme pentru a urca în primele 10 sportive ale categoriei 59 kg.

Ca să fim realişti, ne dorim ca după această competiţie să avem cele două cote, mă refer la Cambei şi Toma, ceea ce nu ar trebui să fie o problemă ţinând cont de clasarea lor actuală. Dar evident că sperăm ca şi Andreea Cotruţa să urce în primele 10.

Ea nu are nevoie să câştige aurul la Phuket, trebuie să îşi îmbunătăţească totalul de la Sofia (n.r. – Campionatul European) cu aproximativ 7 kilograme. Competiţia este una extrem de dură la categoria ei.

Ea va concura din grupa C tocmai din cauza numărului mare de sportive care şi-au declarat un total mare. Acest lucru poate fi şi rezultatul unor strategii pe care reprezentativele le-au făcut, dar rămâne de văzut validarea la cântarul oficial.

Atunci vom avea exact cifrele şi greutăţile cu care sportivele din această categorie vor intra la bară, la smuls sau aruncat”, a menţionat Pădure, pentru AGERPRES. Preşedintele a spus că Iancu are probleme medicale, iar participarea sa este incertă.

halterethailandaPhuketcupa mondialaJocurile Olimpice 2024