Halep, surpriză de zile mari în Australia! Ce rol a avut Darren Cahill

Simona Halep i-a produs o mare bucurie unei junioare din Australia, Amber Marshall, în vârstă de doar 17 ani.

Cele două s-au întâlnit înainte ca Halep să debuteze la Sydney, iar Darren Cahill a avut un rol important.

“Nu e despre cât de bun eşti, e despre cât de bun vrei să fii…

Întotdeauna este special să întâlneşti pe cineva pe care îţi dorești să-l cunoști!

Mă bucur că te-am cunoscut Simona Halep și mulțumesc pentru că ne-ai făcut cunoştinţă, Darren Cahill”, a scris tânăra jucătoare din Australia, entuziasmată de întâlnirea cu Simona, pe social-media.

Cea mai bună jucătoare a lumii va intra în competiția de la Sydney în turul secund, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea dintre Jelena Ostapenko (locul 22 WTA) și Ashleigh Barty (locul 15 WTA).