Simona Halep și-a anunțat prezența la un turneu care va avea loc anul viitor: ”Este nerăbdătoare să joace!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 21 aprilie 2020, ora 09:26,
halep dubai 2
halep dubai 2

Simona Halep se află în această perioadă în autoizolare, la București. Sezonul din tenis a fost întrerupt pe iulie 2020 și nu se știe cu certitudine când și dacă va mai fi reluat în acest an.

Există și varianta ca turneele de tenis să fie reluate, însă meciurile să se dispute fără spectatori, măsură care nu este deloc pe placul Simonei Halep.

„Tenisul fără fani pur și simplu nu are cum să funcționeze. Noi ne bucurăm atât de mult de marile scene datorită pasiunii pe care fanii o aduc pe arene.

Altfel, tenisul ar fi un altfel de sport și nu mi-ar face deloc plăcere să joc în fața tribunelor goale”, a spus Simona Halep pentru DPA International.

Halep speră ca circuitul feminin să se reia cât mai curând, însă spune că are sentimentul că anul acesta nu se va mai juca tenis. Deși nu știe ce va fi anul acesta, Simona și-a anunțat deja prezența la turneul de la Stuttgart din mai 2021.

”Simona este nerăbdătoare să joace iar tenis”, a spus Anke Huber, directorul sportiv al turneului din Germania. Halep nu a putut participa anul trecut la turneul de la Stuttgart din cauza unei accidentări.

Citește și • Raed Arafat, mesaj către sportivii români! Ce spune secretarul de stat în MAI despre reluarea Ligii 1

tenisturneu stuttgartwtasimona halep