RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

Halep le răspunde scepticilor! Ce le spune numărul 2 WTA despre COVID-19

Simona Halep a trecut prin momente mai puţin bune în ultima perioadă, după ce chiar ea a anunţat că s-a infectat cu noul coronavirus.

Numărul 2 WTA a anunţat pe data de 31 octombrie, printr-o postare pe contul de socializare, că a fost depistată pozitiv la testul pentru Covid-19.

Pe 9 noiembrie Halep a anunţat că a scăpat de infecţia noului virus şi a ţinut să mulţumească medicilor de la spitalul Matei Balş pentru modul în care au sprijinit-o în toată perioadă cât a fost infectată.

După ce a terminat cu virusul, Halep a dezvăluit ce simptome a dezvoltat în tot timpul cât a fost infectată. Tenismena spune că nu ştie de unde a contactat virusul, dar cel mai probabil l-ar fi luat din oraş.

,,După Covid-19 am avut o perioadă de zece zile de recuperare, dar acum mă bucur că mă pot antrena. Pe parcursul infecţiei am avut febră, dureri de cap şi dureri musculare, dar bine că nu a fost mai rău. N-am avut probleme de respiraţie deloc, dar n-a fost uşor. Am trăit cu teamă, zi de zi, că o să se întâmple ceva. Dar, bine că a fost ok şi am trecut peste destul de uşor.

Eu m-am protejat foarte mult la turnee, la turnee nu avem voie să ieşim din hotel, deci eram protejaţi 100%. Dar aici am mai ieşit în oraş, am avut de făcut anumite treburi, să-mi cumpăr câte ceva şi probabil l-am luat din oraş. Nu ştiu de unde l-am luat, dar trebuie să ne protejăm şi mai mult, deşi nu este uşor, pentru că mental intră o teamă şi nu mai poţi să fii relaxat.„, a spus Simona Halep pentru Digisport.

Citeşte şi EXCLUSIV | Cum a fost privit anunțul lui Rădoi de a rămâne la națională: “Ai pe ce să construiești în continuare”

Halep a ţinut să le transmită un mesaj şi celor care sunt sceptici în privinţa virusului. Simona spune că cei care nu cred în acest virus greşesc foarte mult.

,,Am mai auzit astfel de păreri şi nu sunt de acord cu ceea ce aud, pentru că eu am crezut în boală de la început, niciun moment nu am crezut că nu există. Mi-a fost teamă la început mai mult decât acum, dar boala există. Cine nu crede greşeşte, din punctul meu de vedere.

Nu trebuie să trăim în teamă, dar trebuie să ajutăm la limitarea răspândirii virusului. Oamenii de la Matei Balş m-au ajutat foarte mult şi m-au susţinut pe toată perioada şi probabil şi de aceea am trecut mult mai uşor peste această problemă.„, a mai spus Halep pentru sursa menţinată anterior.

Simona Halep este în acest moment în vacanţă până la finalul anului. Sportiva se pregăteşte pentru începutul noului sezon, care va debuta cu Australian Open.

Citeşte şi Edi Iordănescu şi regretul său din războiul FCSB – CSA Steaua! De cine este încântat antrenorul

De la același autor

Ultimele știri

Cele mai citite

Articole similare