Viitorul a produs surpriza și a luat toate punctele în fața campioanei CFR (3-1), iar Gică Hagi știe unde s-a făcut diferența la Ovidiu.

„Dan are o echipă foarte bună, joacă din trei în trei zile și cred că s-a văzut acest lucru. Săptămâna asta am stat mult cu jucătorii să îi conectez, trebuia să ne ridicăm la nivelul unei echipe europene. Am fost inspirat în alegerile pe care le-am făcut. Am avut controlul meciului timp de 60 de minute. Era greu să menținem controlul după ce am dat trei goluri. Strategia a fost bună. Când ei ne făceau presiune, noi aveam alternativă.

Am avut un portar în formă, bravo lui Căbuz! Cosmin Matei avea nevoie de acest gol. A venit târziu, era în urmă. Încearcă și el să ne simtă, să vadă jocul nostru. Toți care au venit sper să ne ajute să îndeplinim obiectivul de a intra în play-off. Important e că noi suntem în față, suntem la egalitate de puncte cu CFR, deși am vândut în vară cei mai buni jucători”, a spus Hagi.

După 12 etape, Viitorul și CFR sunt la egalitate în fruntea clasamentului din Liga 1, cu 24 de puncte.