HAGI a turbat de nervi! Mesajul dur al ”Regelui”, după anunțul făcut de Liviu Dragnea

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 02 aprilie 2018, ora 20:05,
dragnea_hagi_09214300
dragnea_hagi_09214300

Nu este prima dată când Gheorghe Hagi afirmă public că se gândește serios să plece din țară, sătul de neregulile și nedreptățile care se fac în România în mai toate domeniile de activitate.

Ultima lovitură primită de Gică vine din sfera politicului. Mai exact, din partea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea care a anunțat săptămâna trecută, că în toată țara vor fi construite 400 de stadioane noi din bani publici, unele la Focșani, Alexandria sau Turnu Măgurele, însă Constanța nu figurează în niciun proiect.

Afirmația făcută de liderul PSD pare să-i dea lui Hagi motive și mai serioase să părăsească definitiv Liga 1 pentru un proiect din străinătate.

După victoria de la Giurgiu, scor 2-0, ”Regele” a răbufnit din nou când a venit vorba despre situația stadioanelor din România, el fiind singurul om din fotbal care și-a construit propria arenă și bază de pregătire, în timp ce alte localități beneficiază de proiecte noi.

Concret, viitorul stadion din Alexandria ar urma să coste 12 milioane de euro, iar cel de la Turnu Măgurele, de doar 2.000 de locuri, 3 milioane de euro. Banii ar urma să vină de la Compania Națională de Investiții.

Hagi și-ar dori și la Constanța un stadion nou. În tot județul, ultima bază sportivă a fost construită chiar de el, la Ovidiu, cu doar câțiva ani în urmă, din fonduri proprii, însă infrastructura lipsea cu desăvârșire.

Conform digisport.ro, acolo nu există nici măcar acum canalizare și „Regele” spune că este pe cale să finanțeze tot el construirea ei. În tot acest timp, stadionul Farul, unde Hagi însuși a făcut primii pași în fotbal, este lăsat în paragină.

„Poate auzim într-o bună zi că se face un stadion și la Constanța! Se fac stadioane în toată țara! Aud că se fac și prin cine știe ce comune… Mai trebuie la o comună să se facă stadion frumos și la Constanța… nu se poate! Sau nu e în plan!”, a „tunat” Gheorghe Hagi, la conferința de presă de duminică, de la finalul meciului Astra – Viitorul 0-2.

„Și sunt la bani… Am auzit că se fac vreo 100 de stadioane, dar nu am auzit nimic de Constanța. Orașul e prea mic, nu e important. S-a născut unul acolo, mare fotbalist, o Academie… Nu, ce să-i facem? Lasă, că a băgat el bani acolo, că iubește prea mult fotbalul și a băgat bani pe câmp. Nu am nici canalizare, acum vreau să fac. Vă dați seama unde ne ducem?”, a mai spus Hagi.

constantahagistadioanefocsanistadioane noiviitorulinvestitiiregeleliviu dragneaalexandria