Graba strică treaba! Iftime: ”Moruțan trebuie să joace încă un an la FCSB!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 03 ianuarie 2021, ora 00:31,
morutan
morutan

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a vorbit despre posibilitatea ca Olimpiu Moruțan (21 ani) să prindă transferul carierei.

Mijlocașul poate fi primul jucător de la FCSB care se transferă în acest sezon. Anunțul a fost făcut de Florin Vulturar, impresarul mijlocașului, care a dezvăluit că o echipă din Emiratele Arabe Unite oferă 10.5 milioane de euro pentru ”perla” roș-albaștrilor.

Întrebat despre informațiile apărute, Iftime a explicat că Moruțan trebuie să mai evolueze cel puțin un sezon în Liga 1, meci de meci, pentru a putea pleca în afară.

„Părerea mea e că Olimpiu Moruţan e mai bun decât a juca în zona Golfului. El trebuie să joace încă un an la FCSB, constant, cu numărul 10, după care să fie vândut în Europa pe o sumă foarte mare, dacă joacă în Europa League sau Champions League.

Dacă ar fi să îi dau un sfat, l-aş mai ţine un an după care ar pleca în Spania, Italia, unde se joacă fotbal. Este altruist, joacă pentru jucătorii de la FCSB şi pentru ofertele lor.

E extraordinr. El trebuie jucat în spatele vârfurilor. Este unul dintre cei mai talentaţi români din ultimii ani. Cu tot respectul pentru Hagi, el e mai bun decât Ianis.” a declarat Valeriu Iftime pentru Antena Sport.

  • 1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Moruțan, potrivit transfermarkt.com
  • În actualul sezon, mijlocașul a bifat 16 apariții pentru FCSB, în toate competițiile, reușind să înscrie 3 goluri și să ofere 10 pase decisive

Citește și Curățenia de iarnă continuă la FCSB! Încă un jucător pe lista neagră a lui Becali

fcsbrealitateadeclaratiiMoruţanliga 1valeriu iftime