Gnohere, pus la zid după despărțirea de FCSB: ”A venit ba gras, ba accidentat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 08 iunie 2020, ora 18:08,
Harlem-Gnohere-fcsb
Harlem-Gnohere-fcsb

Harlem Gnohere (32 ani) a fost pus la zid de un fost jucător al roș-albaștrilor, la scurt timp după ce și-a anunțat despărțirea de FCSB.

”Bizonul” a evoluat pentru formația din Capitală începând cu 2017, an în care a fost transferat de la Dinamo. Acesta a bifat peste 100 de apariții, în toate competițiile, pentru FCSB și a înscris 41 de goluri.

La doar câteva zile după ce a anunțat că pleacă de la FCSB, Laurențiu Diniță (45 ani), fost jucător al roș-albaștrilor în perioada 2003-2006, l-a pus la zid pe vârful francez.

„Gnohere în fiecare an sau în fiecare pauză competiţională când a venit din vacanţă a venit ba gras ba accidentat, adică până intră el în ritm trec deja două trei luni.

Acum depinde şi ce fel de atacant vrea antrenorul respectiv, ce fel de atacant îşi doreşte. Poate vrea unul mai mobil. Gnohere nu este un atacant mobil, este un atacant de careu, un atacant să duci mingea în gura porţii.” a declarat Laurenţiu Diniţă pentru Telekom Sport.

Citește și Bogdan Andone dă cărțile pe față! Ce relație a avut, de fapt, cu Gnohere la FCSB

declaratiilaurentiu dinitaliga 1harlem gnohere