Gloria Bistriţa şi Dunărea Brăila sunt adversare în semifinalele EHF European League! Turneul final are loc la Graz
Echipele feminine româneşti de handbal Gloria Bistriţa şi Dunărea Brăila vor fi adversare în semifinalele EHF European League.
România va avea o echipă în finala feminină din EHF European League
Cealaltă semifinală le va opune pe Neptunes Nantes (Franţa) şi pe Storhamar Handball Elite (Norvegia).
Turneul Final Four al competiţiei va avea loc la Graz, semifinalele fiind programate pe 11 mai, iar finala şi finala mică, pe 12 mai.
Gloria este singura echipă neînvinsă a această ediţie a întrecerii, în timp ce Dunărea Brăila a pierdut un singur meci din cele 12 jucate, ea venind din preliminarii.
În Liga Naţională, Gloria s-a impus la Brăila, în tur, cu 27-26 (12-14). Partida de la Bistrița se va juca în etapa a 23-a, la începutul lunii mai.
Neptunes Nantes a cucerit trofeul EHF European League în 2021, după 36-31 în finală cu echipa maghiară Siofok. În acel sezon, CS Minaur Baia Mare a învins Ikast (Danemarca), în meciul pentru medaliile de bronz, cu 33-31.
În 2021/2022, Minaur și Ikast au fost din nou adversare în finala mică, danezele câștigând cu 29-28. În sezonul trecut, ultimele două meciuri au reprezentat dueluri naționale: Ikast a învins Nykobing cu 31-24, iar Borussia Dortmund pe Thuringen cu 28-23.