Gigi Mulțescu a răbufnit după meciul cu Ripensia: ”Fiecare atac era la om, la rupere. A fost vânătoare de jucători”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 17 mai 2019, ora 09:59,
multescu
multescu

Gigi Mulțescu și-a ieșit din minți după meciul cu Ripensia Timișoara!

Petrolul s-a impus la Timișoara, scor 2-0, împotriva Ripensiei, și continuă să spere la promovarea în Liga 1. După meci, Gigi Mulțescu, antrenorul formației din Ploiești, a răbufnit la conferința de presă. Tehnicianul s-a arătat extrem de nemulțumit de jocul agresiv al fotbaliștilor de la Ripensia.

„A trebuit să facem faţă unor durităţi ieşite din comun. În 40 şi ceva de ani de carieră nu am întâlnit aşa ceva. Nu am întâlnit. Fiecare atac era la om, la rupere. 
Sunt oripilat de ce am văzut. E posibil, nu ştiu cine i-a învăţat, am 3 inşi scoşi după accidentări. Nu se poate aşa ceva. Iar arbitrii au înţeles abia repriza a doua să oprească jocul agresiv.
A fost pur şi simplu vânătoare de jucători. Suntem oameni, mâncăm aceeaşi pâine, să te duci cu asemenea violenţă şi sp îi scoţi pe targă? 10 inşi accidentaţi, e posibil aşa ceva? Am avut două dezamăgiri. Una, stadionul gol şi a doua ce a fost pe teren, această coridă.” a declarat Gigi Mulțescu după meciul cu Ripensia.
În urma victorei de la Timișoara, ”lupii” galbeni rămân pe locul 4 în Liga a 2-a și așteaptă pași greșiți din partea Universității Cluj. Doar 2 puncte îi despart pe ploieșteni de locul de baraj ocupat de ardeleni.

Vezi și VIDEO | Petrolul nu renunță la promovare! Victorie fără emoții

declaratiiliga 2gigi multescupetrolul