Gigi Mulțescu a încasat doar 1/3 dintr-un salariu în 3 luni! „Numai noi știm cât ne-am chinuit!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 31 octombrie 2020, ora 12:53,
Gigi Multescu
Gigi Multescu

Gheorghe Mulțescu, fostul antrenor al lui Dinamo, acum membru în departamentul de scouting al clubului, face muncă voluntară pentru spanioli! În 3 luni, nu a luat decât o treime dintr-un singur salariu!

Și Gigi Mulțescu este nemulțumit de ce se întâmplă la Dinamo, chiar dacă el încă activează în cadrul clubului. De trei luni, „SMURD-ul” muncește pe nimic. Adică, a luat ceva bani dar doar mărunțiș, ce le-a scăpat printre degete spaniolilor. A băgat în buzunar, o treime din chenzina pe o lună. La o socoteală simplă, Mulțescu a fost plătit cu 10 la sută dintr-un salariu lunar!

„Am luat o treime dintr-un salariu. Am de luat două salarii și ceva. Eu am spus și când au venit și după primul meci care poate nu a fost prea reușit, eu am susținut proiectul și i-am ajutat cu informații despre jucătorii pe care i-am avut acolo, pentru că era în beneficiul lui Dinamo și al suporterilor. Eu nu am vrut să ies în față să spun că nu am luat banii, dar s-a auzit.

Mă gândeam că grupul nostru care a contribuit la salvarea de la retorgradare, jucători, antrenori, meritam și așteptam din banii de televizare… Nu e numai oful meu, ci și al colaboratorilor mei, al jucătorilor. Numai noi știm cât ne-am chinuit”, a spus Gigi Mulțescu, la Digi Sport.

Citește și S-a aflat abia acum! Uite adevăratul motiv pentru care Genk s-a despărțit de Ianis Hagi!!!

gigi multescudinamorealitatea