Gigi Becali știe la ce echipă se va întoarce Budescu în România. Ce spune patronul FCSB-ului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 04 iunie 2021, ora 18:49,
GIGI BECALI
GIGI BECALI

Gigi Becali, finanțatorul FCSB-ului este convins că jucătorul lui FC Damac, Constantin Budescu va alege echipa sa, în detrimentul celor de la CFR Cluj.

Patronul vice-campioanei României, Gigi Becali este sigur că Constantin Budescu se va întoarce la FCSB și nu la CFR Cluj, unde fostul său antrenor de la Astra Giurgiu, Marius Șumudica a preluat formația din Gruia, după aventura din Arabia Saudită.

„Budescu o să fie doar la noi, când o să vină în România. Întreabă-l tu pe Budescu, la cine ții mai mult: la Becali sau la Șumudică? Întreabă-l așa: la cine te duci?

Dacă ar fi să alegi, pe cine ai alege: pe Șumudică sau pe Gigi? Să vezi ce o să zică, a declarat Gigi Becali pentru As.ro

Gigi Becali a recunoscut că l-a urmărit pe „Budi” în meciul amical pierdut de România în fața Georgiei, scor 1-2, și spune că i-a plăcut cum a evoluat mijlocașul în vârstă de 32 de ani.

„L-am urmărit pe Budescu la națională. Aflasem că slăbise și mi-a plăcut cum s-a mișcat. El știe care au fost discuțiile noastre și știe cum vreau eu să îl transfer”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport

Sursa foto: Credit- Cătălin Soare, Profimedia Images

Citește și Jucătorul de la FCSB care l-a impresionat pe Gigi Becali: ”A fost chiar excepțional”

cfr clujfcsbconstantin budescutransfergigi becalimarius șumudicăliga 1realitatea