Gigi Becali poate să-și ia adio! Patronul FCSB, refuzat și atacat direct: „E ca la mânăstire!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 19 noiembrie 2019, ora 13:02,
Gigi Becali şi Alexandru Tudor
Gigi Becali şi Alexandru Tudor

Patronul FSB întâmpină o rezistență din ce în ce mai mare în Liga I. Până și partenerul său de afeceri din ultima vreme, Valeriu Iftime, a anunțat că-l refuză pe Gigi Becali, pe care l-a și atacat direct. 

Becali îl vrea pe Chindris, de la FC Botoșani, și oferă 800 de mii de euro în schimbul fundașului.

Valeriu Iftime cere 3 milioane și vrea să scoată FCSB-ul din ecuație, deși, până acum, a fost unul dintre cei mai importanți furnizori ai echipei roș-albastre.

„Pe Chindriş nu-l dau. Pot să-l dau, depinde, dar nu acum. 

Cred că Becali a avut nişte bani şi a încercat să facă din FCSB o echipă care nu este o echipă de fotbal european, ci o echipă românească şi este foarte puţin pentru pretenţiile care sunt acolo.

Şi cred că mai poate să crească, dar dacă nu se implică foarte tare, deşi aici e un capitol închis. E greu să faci fotbal european cu Gigi Becali antrenor. Punct. Adică totul să treacă pe la el. E ca la mănăstire, e stareţul şi apoi sunt călugării în ascultare. Eu cu Becali m-am văzut o singură dată faţă-n faţă, la aeroport. În rest, doar la telefon

Chindriş nu e un capitol închis. El este un jucător foarte bun pentru România astăzi, un copil de 20 de ani care joacă în orice altă echipă.

Faptul că la 20 de ani joacă la noi şi poate juca la orice echipă din România e un lucru bun, dar până ajunge fotbalist de fotbalist, trebuie să ai o trântă cu ăştia”, a declarat Valeriu Iftime.

Andrei Chindris este evaluat la 500.000 de euro pe transfermarkt. Fundașul central al moldovenilor este urmărit de scouteri din Germania.

iftimebecalichindrisfcsb