Gigi Becali l-ar fi vrut pe Alibec! Atacantul nu a răspuns la telefon

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 26 septembrie 2020, ora 15:09,
alibec astra
alibec astra

Gigi Becali a încercat să îl transfere şi pe Denis Alibec înaintea meciului cu Slovan Liberec din turul trei preliminar Europa League. Atacantul nu a luat nici măcar în calcul un transfer la FCSB.

Conform gsp.ro, patronul FCSB l-a delegat pe Valeriu Argăseală să ia legătura telefonic cu fostul atacant al roş-albaştrilor. Aflat acum la Astra, Alibec nici măcar nu a răspuns apelurilor primite din tabăra FCSB.

Motivele lui Alibec sunt lesne de înţeles. Atacantul încă speră la un transfer în străinătate, iar regulamentele îi interzic să evolueze pentru trei echipe în aceeaşi stagiune. Un alt motiv este faptul că jucătorul are de recuperat de la Astra restanţe de aproape 200.000 de euro. Suma ar fi fost pierdută definitiv în cazul unei plecări la FCSB.

În al treilea rând, Alibec nu a uitat sezonul 2017-18, la capătul căruia a plecat de la FCSB în relaţii reci atât cu patronul Gigi Becali, cât şi cu directorul sportiv Mihai Stoica.

În formă excelentă la ultima acţiune a echipei naţionale, Alibec a ratat transferul la Gaziantep. Marius Şumudică l-a dorit la echipa sa din Turcia, însă Astra a refuzat oferta de 800.000 de euro.

ofertaastra giurgiugigi becalitransfersteauadenis alibecfcsb