ULTIMA ORĂ | Gigi Becali nu renunță la transferul mult visat! „Vom discuta și în următoarele ore”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 05 ianuarie 2021, ora 14:38,
Gigi Becali
Gigi Becali

Finanțatorul celor de la FCSB, Gigi Becali, se pare că nu concepe să mai rateze și în acest an titlul de campion în Liga 1, după șase ani de suferință!

UPDATE 13:30 Finanțatorul FCSB-ului ar fi oferit 600.000 de euro în schimbul lui Denis Haruț, dar se pare că Valeriu Iftime tot nu este convins să îi dea drumul jucătorului său. Patronul moldovenilor susține însă că negocierile dintre cele două părți vor continua și în orele următoare.

Domnul Becali mi-a trimis oferta prin cineva. Vă spun sincer că nu sunt de acord cu ea, dar nici nu sunt căzute discuțiile, pentru că, în ziua de azi, orice ban este important. Vom discuta și în următoarele ore!”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Pro Sport.

FCSB a reușit până în acest moment să îl aducă pe fundașul stânga al celor de la Astra Giurgiu, Risto Radunovic. Muntenegreanul deja a fost prezentat oficial și a luat parte la primele ședințe de pregătire conduse de Toni Petrea.

Citește și Adversar dificil pentru Sorana Cârstea la Abu Dhabi! Pe cine va întâlni românca în primul turneu din 2021

Această mutare se pare că este doar începutul unui „mercato” spectaculos făcut de Gigi Becali care vrea să își întărească echipa cu jucători importanți din România. După ce a mai fost în vizorul „roș-albaștrilor” și în precedentele campanii de achiziții, jucătorul celor de la FC Botoșani, Denis Haruț (21 de ani), se pare că nu a ieșit de pe radarul celor de la FCSB.

Patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, a vorbit despre situația fotbalistului său din aceste momente și a dezvăluit că Gigi Becali a mărit oferta pentru fundașul dreapta, astfel că cele două formații sunt din ce în ce mai aproape să bată palma.

Precedentele propuneri făcute de latifundiarul din Pipera se pare că au fost sub așteptările lui Iftime, care își dorește să obțină mai mult de 500.000 de euro în schimbul lui Haruț.

„Despre Denis Haruț există discuții doar prin impresari, eu nu am vorbit cu domnul Becali. Acum suntem mai aproape. Dacă nu dădea mai mult, nu eram așa de aproape!, a spus Iftime, potrivit Digi Sport.

900.000 de euro este cota de transfer a lui Denis Haruț, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Fundașul în vârstă de 21 de ani mai are contract cu FC Botoșani până în vara anului 2022.

Citește și Cortacero are o ofertă concretă pentru a vinde Dinamo! Șerdean se ocupă de ultimele detalii ale tranzacției

declaratiiharutvaleriu iftimefcsbrealitateafc botosanigigi becalitransfer FCSB