Becali și-a schimbat total părerea despre arbitrajul din România. Patronul FCSB l-a contrazis pe MM Stoica și a anunțat că a fost de acord cu prelungirea mandatului grecului Vassaras în fruntea CCA. În primară însă, Becali îl desființa pe Burleanu pentru numirea acestuia.
Mihai Stoica a declarat că CFR Cluj e ajutată de arbitri, dând exemplu decizia lui Marcel Bîrsan la Hermannstadt - CFR.
"La mine sunt faptele, nu vorbele. Am văzut atunci, când Hațegan a dat 11 metri împotriva CFR-ului cu Iașiul. Pentru mine, aia e relevant. Înseamnă că dacă Hațegan era cu ei, nu dădea împotriva lor 11 metri. Câte etape au trecut? Nouă etape și nu avem ce reproșa nici noi, nici ei arbitrilor. M-a întrebat Vali: Uite, domne, ce spun ăștia! Dacă suntem și noi de acord, că-l confirmă din nou pe Vassaras. Din punctul meu de vedere, da. Pe mine nu mă interesează cine e șef sau cine sunt arbitrii, pe mine mă interesează arbitraje corecte. Nu ai ce să le spui anul ăsta de arbitraje. Se mai fac greșeli, dar mici greșeli. Nu au influențat niciun rezultat. Și atunci, eu jos pălăria în fața arbitrajelor. Trebuie să dau un exemplu ca să zic altceva: a câștigat CFR cu un penalti inventat. Nu a existat așa ceva", a spus Becali, potrivit news.ro.
Nu mai departe de primăvara acestui an, Gigi Becali îi desființa pe Burleanu și Vassaras.
"Burleanu a făcut ceva mai grav. A adus un grec la arbitri (n.r Kyros Vassaras la CCA). Cine te crezi? Crezi că ești stăpân și noi suntem păcălici? Îți bați joc de noi? Noi suntem handicapați? Noi suntem proștii lumii? Suntem gunoaiele Europei? Nu putem aduce șefi la arbitri și antrenor la echipa națională?", a tunat patronul FCSB.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News