Gigi Becali, prima reacție după dialogul șocant al lui Victor Pițurcă: „Nu vreau să mă bag în chestia asta!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 10 aprilie 2021, ora 18:14,
Gigi Becali
Gigi Becali

Fostul antrenor al celor de la CSU Craiova, Victor Pițurcă, a fost autorul unui derapaj necontrolat la adresa lui Mihai Rotaru, în culisele unei emisiuni tv!

Fostul selecționer al României a șocat pe toată lumea în momentul în care a fost surprins în pauza unei emisiuni sportive, dezvăluit mai multe detalii ascunse despre patronul Craiovei, Mihai Rotaru, dar și despre fostul tehnician al oltenilor, Devis Mangia. Acest dialog se pare că a scandalizat lumea fotbalului, iar Pițurcă a fost pus la zid de mai multe persoane.

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a oferit și el prima reacție cu privire la episodul în care a fost implicat Victor Pițurcă și a mărturisit că nici nu știe despre ce este vorba. Afaceristul din Pipera a declarat că nu vrea să se mai certe cu nimeni, cu atât mai mult cu fostul selecționer al României, mai ales după ce aceștia s-au împăcat de curând, după mai mult timp în care nu și-au vorbit.

becali si piturca

„Nu ştiu de ce filmare vorbiţi şi nici ce s-a întâmplat. Ce a făcut Victor Piţurcă? De fapt, mai bine să nu ştiu că nu mai vreau să mă cert. Nici nu cred că o să mă uit. Eu cu Victor Piţurcă abia m-am împăcat. Nu vreau să mă bag în chestia asta. Dacă a spus lucrurile astea, e treaba lui. Eu am avut alte treburi azi, am fost de dimineaţa la biserică. Dar, oricum n-am ce să comentez.

Cu Piţurcă m-am împăcat, i-am trimis medicamente, perfuzii când a avut COVID-19. Am încercat să îl ajut. Haideţi să vă spun ceva. Nu vreau să mă mai cert. Am 63 de ani deja văd altfel viaţa. Nu mai vreau să mă cert, să fac scandal. Orice spun acum se interpretează şi nu mai vreau. Eu ştiu că multă lume mă ascultă şi vrea să mă audă, dar nu mai vreau că se interpretează.

Uite, din ce ziceţi cu Piţurcă, eu pe Devis Mangia nu îl cunosc personal, deci nu pot să spun nimic despre el. Acu câţiva ani vorbeam şi eu…, dar nu mai vreau scandal. Dar nu pot vorbi despre el dacă nu îl cunosc. Când eram mai tânăr, mă certam, ştiţi şi voi, că duceam războaie, era altfel. La 40 – 50 de ani vorbeam mai mult. Dar acum nu mai vreau să mă cert, să creez scandal, să mă implic în toate. Înţelegeţi?”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.

Citește și VIDEO | Victor Pițurcă, injurii și insulte ca la ușa cortului în cea mai tare pauză publicitară: ”E un libidinos, un jeg de om!”

declaratiirealitateagigi becalivictor piturca