Declarația care pune pe jar echipele din Liga 1! Gigi Becali: „Normal, Clinceni este echipa mea și acum”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 mai 2021, ora 12:19,
Gigi Becali
Gigi Becali

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a oferit o nouă reacție după egalul de aseară și a ținut să facă publice o serie de dezvăluiri despre legătura sa cu Academica Clinceni!

Play-off-ul din acest an al Ligii 1 a stârnit foarte multe controverse din punct de vedere al jocurilor de culise dintre echipele participante. Dacă FCSB a acuzat anumite interese între CFR Cluj și Sepsi Sf. Gheorghe, de cealaltă parte, ardelenii au semnalat relația dintre „roș-albaștrii” și Academica Clinceni.

Astăzi, la doar câteva ore după remiza cu ilfovenii, Gigi Becali a vorbit din nou despre duelul de aseară și consideră că echipa sa a avut gol perfect valabil în prelungirile partidei, dar din păcate arbitrul nu a vrut să valideze reușita. Totodată, patronul FCSB-ului a dezvăluit și relația sa cu clubul din Clinceni și a mărturisit că formația lui Ilie Poenaru îi este datoare cu 400.000 de euro. Această sumă ar proveni din investiția afaceristului de pe vremea când Academica evolua în eșalonul secund.

becali

„Ce să mai zic? Așa a fost să fie! În mod normal, noi suntem pe primul loc! În fața lui Dumnezeu, suntem pe primul loc. La ultima fază, mingea a intrat jumătate de metru în poartă. Că nu a vrut arbitrul, e altceva… Ce să le reproșez jucătorilor? Nu am ce. Fiecare joacă ce poate. Ce, Clinceni nu e și ea echipă? Ca să nu mai spună lumea că e blat.

Citește și Ilie Poenaru, mesaj clar după ce a reușit să o încurce pe FCSB: “Nu suntem echipa nimănui!”

Normal, Clinceni este echipa mea și acum! La mine nu există blat. Cei de acolo nu mi-au dat bani. Trebuie să îmi dea 350-400.000 de euro! Am dat banii, am investit bani ăștia. Noi ne-am retras când promovat Academica, că nu era regulamentar să mai fim acolo, dar banii nu i-am luat. Tot spun că o să dea banii, dar nu i-au dat.

Nu-i normal? Nu mi-a dat banii, 400.000 de euro. Asta e situația. CFR a bătut-o pe Clinceni mereu, iar cu noi a făcut egal și ne-a bătut. Echipa mea, cum ar veni, pe care am promovat-o eu… Problema e că ei au cam mers pe teren cu CFR Cluj. Cu noi și-au dat viața, cu CFR nu!Doar eu puteam să fac asta, să-mi fie învățare de minte.

Dar eu nu am nicio pretenție. Mă bucur că au jucat pe bune. Așa vreau, să se vadă. Dar trebuie să-mi dea banii! Eu l-am retras pe Luțu din Consiliul de Administrație și mi-au zis cei de acolo să-i aștept un an. Dar a trecut mai mult. Cu primarul am treabă, el să-mi dea banii. Banii din drepturile TV, în mod normal, sunt ai mei. Nu e echipa lor, pentru că nu mi-au dat banii! În mod normal, e echipa mea”, a spus Gigi Becali, pentru GSP.ro.

Citește și Gigi Becali trage semnalul de alarmă înainte de finalul play-off-ului: “Trebuie să ne trezim!”

liga 1declaratiifcsbrealitateaplay offgigi becaliclinceni