Gigi Becali a găsit vinovatul principal pentru eșecul de aseară: „Unde te trezești, mă?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 13 iulie 2020, ora 09:09,
Gigi Becali
Gigi Becali

Finanțatorul roș-albaștrilor a fost foc și pară după ce FCSB a pierdut în fața Craiovei și a ajuns pe locul 5 în campionat.  

Criticile nu i-au vizat de această dată pe jucători sau pe antrenorul Vintilă ci s-au îndreptat către centralul Bârsan. Acesta a dat două penaltyuri oltenilor.

„Cum poți să câștigi? Ce să faci? Craiova a primit cadou 11 metri la Mihăilă și la Koljic. Dacă îl vezi pe Bîrsan arbitru… Nu vreau să mai jignesc, dar pune, mă, un arbitru bun. Ei nu-l știu pe Bîrsan? Nu-l văd? Eu nu cred că vorbește, nu cred că are atâta stăpânire ca să fie arbitru. Nu vreau să fac păcat, dar nu se poate! 

Să-l facem președintele Comisiei Centrale și președintele Federației! Nu e bine așa? Cum să arbitrezi în halul ăsta? Dacă vezi că trage de șort în fața ta nu dai 11 metri?  Vlad dă în minge și după îl lovește pe Koljic. Nu vezi că dă în minge?”, a fost reacția omului de afaceri pentru Look Plus.

Bârsan a fost la centru și la celalată victorie a Craiovei în fața vicecampioanei. Se întâmpla în octombrie 2018.

„Noi în România avem un super arbitru, Bîrsan! Să-i dău un leu albastru. Băi Bîrsane, unde te trezești, mă? Pe câmpie… Îți dai seama cine e Bîrsan. Cum mai poți ieși pe teren când ai făcut ce ai făcut? Dai 11 metri la mișto… 

Probabil că nici nu știe să vorbească. Nu vezi cum aleargă? Tu l-ai pune să arbitreze? În România nu mai e corupție, e prostie! L-am sunat pe Stoica și am zis «MM ai văzut pe cine a dat arbitru? Pe Bîrsan! Cum să-l pui arbitru?». A început și el să râdă”, a completat Gigi Becali.

CITEȘTE ȘI –>> Mai rămâne Vintilă la FCSB? Prima reacție a tehnicianului după înfrângerea din Bănie

fcsbbarsangigi becalicraiova