Gigi Becali a făcut anunțul momentului! Mesajul pentru Vintilă și imaginea care îl contrazice

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 04 noiembrie 2019, ora 08:53,
Gigi Becali şi Alexandru Tudor
Gigi Becali şi Alexandru Tudor

Gigi Becali a dezvăluit cum decurge relația cu antrenorul Bogdan Argeș Vintilă. Patronul FCSB a anunțat că își va alege oamenii după un criteriu esențial. 

Patronul FCSB susține că nu mai intervine în alcătuirea echipei și la schimbări. Becali spune că s-a oprit pentru că Vintilă este un antrenor foarte bun, care nu are nevoie de sugestii.

„De când e Vintilă, nu m-am băgat deloc. M-am maturizat. Eram copil, acum nu mă mai bag. Un singur lucru m-a întrebat, cu cine să jucăm în poartă. I-am spus că nu mă bag, e meritul tău. Tu ai adus echipa până aici.

Am încredere în Vintilă, e concepția mea și principiul meu după care trăiesc, dar voi nu-l agreați. Dacă vi-l spun, voi râdeți. Eu am încredere pentru că sunt în relație cu el prin Hristos. El face rugăciune și am încredere în rugăciunea lui. Dacă ești cu Dumnezeu și cu Hristos, poate să te bată cineva?

Vreau să mă înconjor doar de oameni credincioși și apoi bat Barcelona, bat Real Madrid, bat Chelsea, bat Manchester, pe toți îi bat. Păi Dumnezeu a făcut și mingile și porțile și ghetele… pe toate le-a făcut Dumnezeu. Mai poate să te bată cineva? O să vedeți că o să-i bat pe toți”, a spus Gigi Becali.

Și totuși, Marius Ianuli, a fost surprins în timpul meciului cu Sepsi cum îi transmite un mesaj de pe telefonul mobil lui Vintilă.

Gigi Becali a replicat: „Păi de unde să știu? Eu să ghicesc? Nici nu știu câți secunzi are. Și am spart capul la cineva dacă i-am trimis mesaj? Nu înțeleg ce vreți să spuneți cu mesajaul ăsta. Eu întreb, interzice vreun regulament? Legea penală și civilă? Mă penalizează cineva? Dați-mă la comisii, la FRF, la Ligă și la UEFA. Cu toate că nu m-am băgat deloc peste Vintilă, că e mare antrenor„, a spus Gigi Becali la Digisport.

gigi becalivintilafcsb