VIDEO | Gică Popescu, în inspecție la șantierele arenelor Steaua și Rapid

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 19 martie 2019, ora 11:35,
gica popescu santier
gica popescu santier

Gică Popescu, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a vizitat șantierele pentru noile stadioane Steaua și Rapid. Fostul căpitan al echipei naționale a declarat că majoritatea lucrărilor sunt în grafic.

Guvernul României și-a asumat să construiască stadioane în vederea EURO 2020, care va aduce patru meciuri la București.

În Giulești, lucrările sunt tot în faza de demolare a vechii arene. În Ghencea, se lucrează deja la fundația noului stadion.

 

 

Stăm foarte bine cu pregătirile, în general. Suntem în grafic cu majoritatea lucrurilor. Bineînțeles că mai sunt și întârzieri, dar încercăm să aducem totul pe linia de plutire. Euro 2020 nu înseamnă doar cele 3-4 stadioane pe care trebuie să le facem. Sunt multe lucruri pe care UEFA vrea să le facem. Cred că acest turneu va fi făcut bine, foarte bine sau excepțional.

E puțin ciudat să vezi un șantier în locul în care era vechiul Ghencea. Pentru noi, Ghencea era casa noastră. Toate meciurile le jucam aici. Am obținut rezultate excepționale. Pe mine mă încearcă un sentiment de tristețe pentru că nu mai există locul unde am obținut atât de multe performanțe, dar sper ca noul stadion să aducă cel puțin la fel de multe rezultate cum am avut noi„, spus Gică Popescu, potrivit DigiSport.

Sursă foto: DigiSport

Stadionul Steaua va avea o capacitate de 31.254 de locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro.

Stadionul Giulești ‘Valentin Stănescu’ va beneficia de 14.000 de locuri. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de euro.

lucraristadioaneconstructiegica popescusteauaeuro 2020rapid