Gică Mihali, neplătit de trei luni și jumătate: „Eu eram foarte bucuros dacă aduceau mingi, atât”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat marți, 01 decembrie 2020, ora 19:33,
mihali
mihali

Gică Mihali (54 de ani) antrenează echipa U18 a lui Dinamo fără nici o remunerație din partea investitorilor.

Fostul fundaș al lui Dinamo și al echipei naționalei a mărturisit că nu a primit nici un salariu de trei luni și jumătate.

Eu eram foarte bucuros dacă aduceau mingi, atât. Domnule, în Spania, dacă un antrenor muncește, nu este plătit?

Eu muncesc la juniori de trei luni și jumătate și nu am luat niciun ban. E foarte greu să am încredere, nu există niciun semn, niciun semnal că se va îmbunătăți ceva.

Eu când am auzit că vin domnii ăștia, am vorbit cu Cosmin Contra, i-am zis că vin să lucrez cu cei de la U18. Eu am crezut că se bazează oamenii ăștia pe ceva, dacă tot promit atâtea. Ei au adus jucători pe 30.000 de lună și nu au bani, nu credeam că există așa ceva”, a spus Gică Mihali, la Digi Sport.

Mihali a jucat la Dinamo în două perioade ce au însumat 7 ani. Fostul fundaș a cucerit două titluri și două Cupe ale României.

Următorul meci al echipei Dinamo este programat vineri, de la ora 20:30, în deplasare, cu FC Argeș, în etapa a 12-a a Ligii I. După 11 partide, alb-roșii ocupă locul 14, cu 9 puncte.

Citește și Ionel Dănciulescu i-a declarat război lui Cortacero: “Este un impostor. Sper să nu distrugă acest brand uriaș”

 

realitateaAcademie DinamoargesGică Mihaliliga i