Gică Craioveanu și-a ales cei mai puternici rivali din cariera sa! Hagi și Popescu nu prind primul 11

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 31 martie 2020, ora 20:49,
craioveanu
craioveanu

Gică Craioveanu a compus echipa formată din cei mai dificili adversari pe care i-a întâlnit în cariera sa. Fostul atacant a jucat 11 ani în Spania, așadar vedetele din Primera Division formează primul 11.

Atacantul român a jucat 11 ani în Spania, unde a reprezentat trei echipe, Real Sociedad, Villareal și Getafe, cu care a adunat 330 de meciuri și 70 de goluri, în primele două eșaloane. Astfel că, vedetele din Primera Division formează primul 11.

În poartă Gică l-a ales pe fostul goalkeeper al Barcelonei, Andoni Zubizarreta, iar în apărare i-a pus pe Pujol, Pique, Sergio Ramos şi Roberto Carlos. Pe postul de fundaș îl ia în considerare și pe Fernando Hierro, dar pentru jocul foarte agresiv al acestuia, nu îl adaugă în echipă.

„Mai e Hierro, dar nu-l pun, pentru că mi-a dat atâtea coate în nas încât m-a supărat!Juca foarte murdar”, a explicat Craioveanu în cadrul emisiunii Fotbal European.

Pe linia de mijloc Gică Craioveanu optează pentru două legende din istoria Barcelonei, Xavi și Iniesta, și antrenorul actual al rivalei din Spania, Zidane.

„Zidane este cel mai elegant jucător pe care l-am văzut vreodată. El şi cu Francescoli. Noi aveam bilete gratis în Spania la meciuri, şi eu m-am ascuns să-l văd pe Zidane”, a mai spus Gică Craioveanu

Iar în atac, Craioveanu îi numește pe Messi, Ronaldinho şi brazilianul Ronaldo.

„Un grăsun superb Ronaldo! Ştii ce îmi spunea căpitanul meu de la Sociedad? Când îl văd pe grăsunul ăla cu ea la picior îmi tremură genunchii!”, a povestit Craioveanu.

Atacantul cu 70 de goluri în La Liga a mai pomenit numele unui adversar de marcă. Acesta și-a adus aminte de meciurile împotriva altor doi jucători români renumiți în Spania, Hagi și Popescu, și explică totuși de ce Iniesta ocupă locul celor doi în echipa celor mai tari adversari.

„Am jucat şi împotriva lui Hagi. Era la Barcelona, şi el şi Gică Popescu. Cred că i-am bătut noi la San Sebastian şi ne-au bătut ei la Barcelona. Îl iubesc enorm pe Gică Hagi, dar pentru mine Iniesta a fost unul dintre primii 5, poate 10 jucători din istorie. Eu mă închin în faţa lui”, a mai spus Gică Craioveanu.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Mesajul special al Simonei Halep pentru fani. “Iată ce am făcut pentru a-mi însenina zilele petrecute în casă”

popescumessixavizidaneronaldoRoberto Carlosgica craioveanuiniestahagipuyol