Gheorghe Mustaţă povesteşte cât de uşor a ajuns pe stadionul Stelei! ,,Am intrat fără să mă întrebe cineva, ceva”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 22 octombrie 2020, ora 15:09,

Gheorghe Mustaţă, liderul galeriei lui FCSB, a povestit cât de uşor a reuşit să pătrundă pe noul stadion din Ghencea, unde s-a şi pozat.

Acesta spune că nu l-a întrebat nimeni nimic, ba chiar cei care păzeau stadionul i-au făcut pozele, pe care mai apoi le-a postat pe reţelele de socializare, însoţite de textul ,,Bau! Aici va sta Peluza Nord!

,,Totul a fost foarte, foarte simplu. Să știe toată lumea. Când am plecat în Germania am trecut pe lângă stadion și pe loc m-am gândit să intru în el. Ei bine, am intrat ca în orice clădire fără pază. Am intrat ca un simplu cetățean, pentru că oricine are dreptul să intre acolo. Am intrat pe poartă, am intrat în stadion și chiar era cineva acolo căruia i-am cerut să-mi facă și poze. Ei bine, mi-a făcut, am mai făcut eu câteva filmulețe și am plecat. Asta a fost tot. Am auzit că aș fi dat o bere cuiva la poartă.Minciuni! Am intrat fără să mă întrebe cineva, ceva’‘, a spus Gheorghe Mustata la Radio Sport 1.

,,M-am simțit grozav acasă, pentru că acolo este casa mea și a galeriei mele, cum altfel să spun locului unde am dat zăpada cu Villarreal și am stat în ploaie cu Valencia, ori atâtor povești minunate?! Acolo e casa mea și fiți siguri că data viitoare voi merge alături de câteva mii, vreo 20 de mii de steliști, la fiecare meci. Sunt primul lider de galerie care a intrat acolo, am intrat în istorie. Acolo e casa noastră. E stadionul tuturor.”, a mai declarat acesta.

Juristul, Florin Talpan, este de părere că formația condusă de Gigi Becali nu are ce căuta vreodată pe arena din Ghencea, deoarece acest stadion este exclusiv doar al lui CSA Steaua.

FCSB nu poate juca niciodată în Ghencea! Noi avem echipă de fotbal care va evolua pe acel stadion, de ce să primim alte echipe? Avem casa noastră, noi unde să jucăm? Noi vom juca acolo! FCSB să joace în Berceni, cum se cheamă localitatea aia a lor. Avea sediul prin Mogoșoaia la un moment dat.”, a declarat Talpan pentru Digi Sport.

Citeşte şi Războiul dintre FCSB și CSA continuă: “Vom face toate procedurile pentru a juca în Ghencea!”

mustatafcsbghencearealitateasteaua