Gheorghe Hagi a făcut planul pentru sezonul viitor! Cum vor cei de la Viitorul să evite o criză financiară

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 aprilie 2020, ora 13:03,

Sezonul 2019-2020 al Ligii 1 a reprezentat o premieră nefericită pentru Viitorul Constanţa. În noul format competiţional, Viitorul nu a reuşit să intre în play-off, iar acest lucru i-a dat calculele peste cap lui Gică Hagi.

Viitorul este un club care a făcut profit generos: doar în ultimul sezon a vândut jucători în valoare de 7,8 milioane de euro, fără să aducă jucători noi contra unor sume de bani, ci doar liberi de contract.

Acum, Gică Hagi trebuie să facă noi planuri, în contextul crizei financiare care se anunță pentru fotbalul din întreaga lume, din cauza pandemiei de coronavirus.

Patronul apelează la măsuri de austeritate, la fel ca celelalte cluburi din Liga 1. Una dintre măsuri este readucerea jucătorilor împrumutați la alte cluburi, lucru confirmat de președintele clubului, Gică Popescu.

„Noi suntem unul dintre cluburile norocoase, pentru că, ştiţi foarte bine care este filosofia noastră, aceea de a promova cât mai mulţi tineri. Avem mulţi jucători împrumutaţi la echipe din Liga 1, pe care îi vom aduce înapoi în această vară. Această perioadă ne va ajuta să readucem acasă jucătorii noştri, să facem un lot bazat pe tineri şi să începem anul care vine cu încredere. Nu avem lista definitivă, dar am discutat aproape în fiecare zi cu Gică despre acest lucru”, a spus Gică Popescu, la ProSport Live.

Viitorul Constanţa îi are trimişi împrumut pe Valentin Cojocaru și Alexandru Mățan la FC Voluntari, Szabolcs Kilyen la Dinamo, Robert Neciu la Chindia Târgoviște, Arpad Tordai la U Cluj, Andrei Tîrcoveanu la Concordia Chiajna, Andreas Iani la ASC Daco-Getica, Ciprian Perju la Gloria Buzău și Marius Leca la Farul Constanța.

CITEȘTE ȘI: Ianis Hagi a ajuns și pe lista granzilor din Premier League! Cei mai mari antrenori s-au interesat de român

viitorul constantagica popescugica hagiliga 1