Gestul disperat făcut de norvegieni pentru a zbura la București: „Cerem puțină voință pentru a înțelege situația!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 14 noiembrie 2020, ora 22:04,
norvegia
norvegia

Norvegienii au probleme înaintea meciului cu România, deoarece lotul care urma să facă deplasarea la București a fost lovit de focarul cu coronavirus!

Cu un lot format în acest moment doar din 18 jucători de câmp și un singur portar, Norvegia a făcut eforturi semnificative pentru a primi acceptul din partea autorităților nordice de a zbura la București.

După ce zborul delegației norvegiene, programat în cursul zilei de astăzi, a fost anulat în ultimul moment de către autoritățile de la Oslo, întreaga echipă națională în frunte cu Haaland și Odegaard au înaintat o scrisoare statului norvegian prin care cereau cu insistență aprobarea deplasării în România, în ciuda problemelor cauzate de focarul cu COVID-19.

„Întregul grup de jucători este dezamăgit profund de faptul că autoritățile norvegiene ne refuză deplasarea pentru două meciuri decisive din Nations League, împotriva României și Austriei. Eram la Gardemoen, avionul era încărcat și urma să decoleze într-o oră când a venit mesajul. De la reunirea am respectat protocolul UEFA foarte strict. Asta implică teste Covid înainte de a călători în Norvegia, iar după sosire am fost testați de cinci ori. După descoperirea cazului de infecție, toți jucătorii și personalul auxiliar au fost avut două rezultate negative.

Stăm în carantină la hotel, purtăm măști, avem măsurători ale febrei, propria sală de mese și de ședințe unde se menține distanța socială și suntem separați de toți ceilalți. Un medic dedicat pentru coronavirus este alături de noi pe tot parcursul selecției. Călătorim cu propriul autocar la aeroport, avem propriul avion charter cu spațiu pentru 130 de persoane, chiar dacă ar fi să călătorim doar cu 39 de persoane.”, s-a arătat în scrisoarea trimisă de jucători, autorităților norvegiene.

Citește și EXCLUSIV | Cum este privită din afară eventuala instalare a lui Rădoi la Craiova: “Nu vă gândiți la asta”

Tot în această petiție a jucătorilor Norvegiei, aceștia au adus în discuție programul pe care îl vor avea și în România și ulterior au vrut să primească acceptul de a se deplasa, prin sensibilizarea statului nordic cu o formulare emoționantă.

„Autoritățile norvegiene au fost de acord cu protocolul UEFA, dar atunci când apare un caz de infecție, acesta nu se aplică în contrast cu toate celelalte țări. În ultimele zile, au fost disputate 43 de meciuri ale naționalelor A. Niciunul nu a fost anulat în ciuda cazurilor de infecție din mai multe țări. Protocolul strict al UEFA face ca jocul să se desfășoare în siguranță (…)

Timp de 4 ani am muncit din greu pentru a optimiza șansele de calificare și am avansat 40 de locuri în clasamentul FIFA. Putem promova în Grupa A din Liga Națiunilor și să întâlnim cele mai bune echipe din Europa, putem fi clasați între cele mai bun 20 de națiuni din Europa, ceea ce ne oferă urna a doua în calificările pentru Cupa Mondială (…).

Cerem puțină voință de a înțelege situația (…). Ne place să ne reprezentăm țara și sperăm că autoritățile norvegiene ne vor da undă verde să călătorim!”, au mai menționat Halland și compania.

Norvegienii sunt pe locul al doilea în grupa din Liga Națiunilor, a egalitate de puncte cu Austria, dar cu un golaveraj mai slab decât aceștia. 3 victorii și o înfrângere au nordicii în această grupă care le poate asigura prezența la Campionatul Mondial din 2022.

Citește și Veste bună pentru CSA Steaua! O sumă importantă de bani va intra în conturile clubului

scrisoare norvegiaechipa nationalameci norvegiadeplasare româniarealitatea