VIDEO | George Puşcas, despre cum bucură România: ,,Când marchez, nu e doar golul meu, ci al întregii ţări”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 23 martie 2021, ora 17:49,
puscas
puscas

George Puşcaş, atacantul naţionalei pregătite de Mirel Rădoi, a oferit mai multe răspunsuri unor întrebări adresate de foşti internaţionali români.

 

Nu mai puţin de 12 foşti mari fotbalişti ai României l-au luat la întrebări pe George Puşcaş, înaintea debutului în preliminariile Campionatului Mondial care va avea loc în 2022 în Qatar.

Puşcaş spune că se simte mai bine în teren atunci când este singurul atacant din primul 11 al echipei, iar atunci când marchează pentru echipa naţională simte că este un gol al întregii ţări.

,,Un gol la naţională e mereu mai special. Mereu când marchez simt că nu e doar golul meu, ci că e golul întregii ţări, al tuturor fanilor care se uită şi care susţin România. Şi asta mă face foarte mândru pe moment, ştiind că marchez pentru ţara mea.„, a răspuns Puşcaş la întrebarea lui Florin Răducioiu.

Atacantul de 24 de ani mai spune că la echipa naţională vine doar cu gândul la calificare.

Mereu venim la naţională cu aceeaşi speranţă. Ne dorim să avem succes cu naţionala, să ne calificăm, să îi facem mândri pe români. Ne lipsesc succesele şi mereu se creează o atmosferă bună la naţională. Prefer un gol decisiv împotriva Macedoniei în locul unuia de orgoliu împotriva Germaniei. Nu ar avea rost un gol al meu împotriva Germaniei dacă succesul echipei României nu ar fi pe măsură.

george-puscaș romania irlanda de nord

Ar însemna ceva extraordinar să ne calificăm la Cupa Mondială. Orice calificare cu echipa naţională este extraordinară. Avem nevoie de succese, avem nevoie să demonstrăm că avem talent, că suntem muncitori şi că ne putem bate pentru calificare.„, a mai declarat George Puşcaş.

Printre cei care i-au adresat întrebări lui Puşcaş se numără Gabi Balint, Basarab Panduru, Ciprian Marica, Helmut Duckadam, Ioan Andone, Florin Răducioiu şi Ilie Dumitrescu.

Programul echipei naționale a României în luna martie:

25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)

28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)

31 martie: Armenia – România, ora 19:00

Citește și Problema României înaintea debutului în campania de calificare: “Va conta lipsa lui!”

realitatearomaniageorge pușcașechipa nationala