George Pușcaș nu exclude un transfer la FCSB! „Mă bucură faptul că se interesează”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 29 mai 2019, ora 08:30,
Puscas
Puscas

George Pușcaș a avut un sezon bun la Palermo și a fost aproape de promovarea în Serie A. Echipa siciliană a fost retrogradată în liga a treia, după ce au fost descoperite mai multe nereguli financiare, iar atacantul român vrea să se transfere și nu exclude posibilitatea venirii la FCSB.

9 goluri și 3 pase decisive a reușit George Pușcaș (23 de ani) în acest sezon pentru Palermo.

Fostul atacant al lui Inter Milano a fost convocat atât la echipa națională de seniori, cât și la cea de tineret pentru Campionatul European din Italia și San Marino.

Pentru mine, sezonul care s-a încheiat a fost unul foarte bun. N-am fost accidentat niciodată, am jucat meci de meci, am dat goluri, am avut meciuri în picioare. Am încheiat sezonul în Italia, am lăsat acolo problemele, pentru că am vrut să fiu concentrat la națională. Avem meciuri importante de jucat.

Mă bucură faptul că se interesează echipe din România de mine. Eu am plecat de mic de acasă şi deocamdată mă simt bine în Italia. Să vedem dacă voi schimba campionatul, dacă voi rămâne în Italia, nu ştiu să vă zic nimic deocamdată. Visul meu e să ajung în Anglia şi să joc în prima ligă, dar mai este până acolo.

Nu mai pot rezista fără să mă antrenez, mai ales că urmează o perioadă importantă şi am decis să vin să mă antrenez mai repede. Prima dată trebuie să le luăm pe rând, cu naţionala mare să facem bine, să luăm aceste trei puncte în ambele meciuri. După ne gândim la EURO 2019 cu naţionala U21„, a spus George Pușcaș la revenirea în țară.

2,5 milioane de euro este cota de piață a lui George Pușcaș, care mai are contract cu Palermo până în vara anului 2022.

george pușcașpuscaseuro 2019fcsbpalermoechipa nationalatineretatacantu21transfer