VIDEO | Garbine Muguruza, eliminată în turul doi la Roma, după un meci-maraton

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 17 mai 2018, ora 13:26,
Muguruza
Muguruza

Garbine Muguruza (locul 3 WTA) a pierdut surprinzător meciul împotriva Dariei Gavrilova (24 WTA), scor 7-5, 2-6, 6-7 (6), în turul secund al turneului pe zgură de la Roma. Iberica și australianca au stat pe teren mai bine de trei ore, iar meciul s-a încheiat cu mult după miezul nopții.

În setul decisiv, Muguruza a condus cu 4-0, dar Gavrilova a revenit și a câștigat cinci game-uri la rând. Garbine a avut minge de meci la 6-5 și serviciul, apoi încă o minge de meci în tiebreak. În cele din urmă, Daria s-a impus cu 8-6.

Partida a durat 3 ore și 11 minute, a început miercuri seară și s-a încheiat joi, după ora 02:00. Ambele jucătoare au avut probleme mari la serviciu, fiind nu mai puțin de 11 break-uri.

Garbine Muguruza (24 de ani) va pierde puncte importante în clasamentul WTA, în condițiile în care anul trecut a ajuns până în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma.

Daria Gavrilova va evolua în optimi împotriva rusoaicei Maria Şarapova (locul 40 WTA), care a trecut cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2 de Dominika Cibulkova din Slovacia, locul 34 WTA.

garbine muguruzawtamuguruzadaria gavrilovaRoma