Gândurile Simonei Halep despre turneul de la Stuttgart după ce a ratat calificarea în finală

Sursa foto- Profimedia Images

Simona Halep a fost eliminată de Aryna Sabalenka din semifinalele turneului din Germania cu scorul de 3-6, 2-6.

După ce a ratat accederea în ultimul act al competiției de la Stuttgart. Halep și-a spus impresiile despre parcursul pe care l-a avut la primul turneu pe zgură din acest an, un turneu la care încă a acuzat problemele medicale de la umărul drept. De asemenea, românca a recunoscut că jucătoarea din Belarus care i-a fost adversară în semifinale a făcut un meci fără greșeală.

Simona Halep Stuttgart 11 scaled
Sursa foto: Profimedia Images

“Nu cred că am făcut prea multe. Am încercat să merg mai în spate, am încercat să fiu mai agresivă, dar ea a jucat extraordinar de bine, cu o putere remarcabilă. Mi-a fost foarte greu să stau mai aproape în joc, în meci.

A fost prea rapid, s-a terminat prea repede meciul. A servit foarte bine Sabalenka, nu prea a greșit, iar când nu greșește este greu de învins. Consider că aș fi putut să o împing mai în spate, dar n-am avut timp. Au ajutat-o și condițiile de aici. A fost o săptămână bună și plec pozitivă de aici. Am jucat bine, toată săptămâna a fost bună. O să învăț din meciul cu Sabalenka și o să joc mai bine în următorul meci”, a declarat fostul lider mondial, conform Digi Sport.

halep
Simona Halep. Foto: Profimedia

După turneul de la Stuttgart, pentru Simona Halep urmează, tot pe zgură, competițiile programate la Madrid (29 aprilie – 8 mai), Roma (10 – 16 mai) și Roland Garros (30 mai – 13 iunie).

CITEȘTE ȘI –>> Reacția Arinei Sabalenka, după ce a eliminat-o pe Simona Halep, de la Stuttgart: “Am luptat pentru fiecare punct”