GALERIE FOTO | Simona Halep, premiată de Patriarhul Daniel! Sportiva româncă a primit ”Crucea Patriarhală”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 18 iulie 2019, ora 13:50,
PF_Simona_Halep2 (1)
PF_Simona_Halep2 (1)

După ce a prezentat românilor trofeul de la Wimbledon pe Arena Națională, Simona Halep a fost premiată de Patriarhul României!

Patriarhul Daniel i-a acordat astăzi Simonei Halep ”Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Reşedinţa Patriarhală. De asemenea, sportiva româncă a mai primit de la Patriarhul Daniel o ”Biblie Centenar”.

”Simona este pentru mulți tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenței și speranței. Ne bucurăm să scoatem în evidență că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susținut, prin efort constant”, a spus Patriarhul României, potrivit basilica.ro.

”Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat. Vă dorim ani mulți, cu sănătate și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu!”, i-a transmis Preafericitul Daniel Simonei la oferirea ”Crucii Patriarhale”, potrivit sursei citate.

”Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc. Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!”, a spus ”Regina de la Wimbledon” după ce a primit ”Crucea Patriarhală”, potrivit sursei citate.

Vezi și VIDEO | Secretul Simonei Halep la Wimbledon. Arma cu care a cucerit trofeul

distinctieCrucea Patriarhală'simona halepPreafericitul Daniel