GALERIE FOTO | Se lucrează din greu la stadioanele pentru EURO 2020! Cum arată șantierele din Ghencea și Giulești

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 29 mai 2019, ora 17:30,
steaua3
steaua3

Compania Naţională de Investiţii a publicat noi imagini cu lucrările care se desfășoară la stadioanele din Ghencea și Giulești.

UEFA Euro 2020 va fi a 16-a ediție a Campionatului European de fotbal și va marca aniversarea a 60 de ani de la înființarea turneului. Competiția se va desfășura în 12 orașe din Europa, printre care și București.

Guvernul, prin Compania Națională de Investiții, și-a asumat să reabiliteze trei stadioane – Rapid, Steaua, Arcul de Triumf.

Astfel, în Ghencea s-a turnat fundația și au început lucrările la stadion. Au fost ridicate deja bucăți din noua arenă, iar imaginile arată că se avansează rapid.

  • Capacitate: 31.254 de locuri
  • Cost: 64.5 milioane de euro
  • Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime, care conține gazon natural cu încălzire și sistem de irigație
  • Alte facilități: restaurant, spații de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, magazine, vestiare, sală de forță, peste 570 de locuri de parcare

Galerie foto stadion Steaua:

 

Dacă în Ghencea lucrările sunt în plină desfășurare, în Giulești construcția este în întârziere. Vechiul stadion a fost demolat, iar muncitorii vor începe construcția noii arene.

  • Capacitate: 14.000 de locuri
  • Nivel de clasificare UEFA 4 (va găzdui competiţii cu public la nivel naţional şi internaţional)
  • Cost: 29 milioane de euro
  • Alte facilități: săli de sport pentru diverse discipline sportive, săli de forţă, de recuperare, spaţii de cazare pentru sportivi

Galerie foto stadion Rapid:

 

Citește și Marius Șumudică, revenire de senzație în Liga 1?! ”Mă văd cu el în două zile”

stadioaneeurosteauaprogresrapid2020