Fundaşul dorit de FCSB este lăudat de Hagi! „Are o calitate foarte bună!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 03 iulie 2020, ora 22:01,
ghita
ghita

Fundaşul dorit de Gigi Becali s-a remarcat şi în ultimul meci disputat de Viitorul. Virgil Ghiţă a marcat golul victoriei cu Dinamo, iar Hagi îşi laudă jucătorul pe care FCSB îşi doreşte să îl transfere.

Ghiţă a marcat singurul gol al meciului cu Dinamo după ce a urcat în careul advers la o lovitură de colţ. Hagi susţine că astfel de momente ale jocului sunt specialitatea casei pentru fundaşul în vârstă de 22 de ani.

„Avem jucători foarte buni la cap, lucrăm foarte mult aceste faze. Este o strategie de minge statică și avem și un jucător care dă foarte bine cu capul. Are o calitate foarte bună (n.r. Virgil Ghiță), sare bine, anticipează la fel de bine și, cel mai important, marchează. E un fundaș central bun, puternic, are forță, se descurcă cu mingea, e foarte bun”, a spus Gică Hagi după meci.

Produs al Academiei Hagi, Virgil Ghiţă s-a născut la Piteşti. Fundaşul este evaluat pe site-urile de specialitate la 900.000 de euro.

În actualul sezon, Ghiţă a bifat 21 de meciuri în Liga 1 şi a înscris de 4 ori.

liga 1fundas centralviitorultransferfcsbvirgil ghita