FRF, anunț-surpriză! ”Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, niciodată!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 24 septembrie 2019, ora 17:00,
romania-spania
romania-spania

FRF a anunțat că partida cu Norvegia nu se va disputa cu tribunele goale!

UEFA a sancţionat Federația Română de Fotbal din cauza comportamentului suporterilor români din partida cu Spania.

Astfel, România va fi susținută în tribune de copii sub 14 ani, care pot intra gratis la meciul de pe 15 octombrie.

”Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, NICIODATĂ!

Federația Română de Fotbal a elaborat, în urma deciziei UEFA, o procedură în acord cu normele forului continental și legislația românească, astfel încât la România-Norvegia (15 octombrie, ora 21:45) să susținem cât mai mulți tricolorii pe Arena Națională!’

CINE ARE ACCES PE STADION

  • Copiii care nu au împlinit 14 ani din cadrul instituțiilor de învățământ preșcolare sau școlare, publice sau private, din cadrul academiilor și școlilor de fotbal, precum și legitimați la cluburi cu grupe de copii și juniori.
  • Fiecare grup organizat de 10 copii trebuie însoțit de un cadru didactic sau antrenor. Spre exemplu, la 23 de copii dintr-o unitate, sunt necesari 3 însoțitori. Intrarea este gratuită pentru copii și însoțitori

CUM TE ÎNSCRII

  • Un reprezentant al conducerii instituției de învățământ, școlii de fotbal, academiei, clubului cu grupe de copii și juniori trimite o adresă oficială, cu antet și semnatăla adresa [email protected] până pe 4 octombrie 2019, prin care să manifeste intenția copiilor din unitatea pe care o reprezintă de a participa la meci.

CUM INTRI ÎN POSESIA BILETELOR

  • După înscriere, fiecare unitate va primi pe mail din partea FRF un răspuns de confirmare și un formular online în care trebuie să completeze datele copiilor și însoțitorilor. După verificarea acestor date, FRF va trimite pe mail biletele care vor fi printate de însoțitori. Cu această ocazie, FRF va furniza și toate detaliile legate de accesul în incinta Arenei Naționale și organizarea grupurilor pentru acces.” se arată pe site-ul FRF.

Vezi și VIDEO | ”Regele” iese la atac: ”Tricoul cu numărul 10 e șervețel! Înainte era stea”

suporteri tinerifrfnorvegiaromaniaanunt