FOTO – VIDEO | În viteză spre Liga Campionilor! Cum se relaxează elevii lui Dan Petrescu în Austria

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 24 iunie 2019, ora 13:25,
IMG_2298
IMG_2298

Elevii lui Dan Petrescu și-au testat talentul la karting, în cantonamentul montan din Austria.

Clujenii au gânduri și ambiții mari pentru sezonul care urmeză, atât pe plan intern, unde vor începe cu lupta pentru Supercupa României, cât și în competițiile europene care bat la ușă. Aflați în cantonamentul din Austria, elevii lui Dan Petrescu nu au parte de multe clipe de respiro, dar și atunci când și le permit, se relaxează…activ!

Într-un astfel de moment, cinci dintre campionii de la CFR Cluj și-au demonstrat măiestria la karting, într-o cursă contra cronometru în care au fost nevoiți să-și pună în valore și calitățile fizice, dar și îndemânarea.

Astfel, Păun, Petrilă, Susic, Rondon și Ioniță s-au întrecut în viteză pe micuțul circuit din Windischgarsten. Și au luat-o cât se poate de în serios!

Pasionat de mașini și de sporturile cu mulți cai putere, fie ele pe patru sau două roți, Adiță Păun n-a avut rival în cursa din Austria. A luat un avans considerabil și chiar și-a așteptat adversarii să se mai apropie de el și de linia de finiș.

N-au lipsit tachinările și glumele între coechipieri, care, la final, l-au acuzat pe câștigător că a furat startul. „Comisarul de traseu” – Djokovic a validat rezulatul final, astfel că Păun a fost declarat învingător.

Drept „răsplată”, mijlocașul a mai avut parte de câteva secunde de senzații tari, încercând tiroliana alături de bunul său prieten și coleg de cameră Alex Ioniță.

liga 1cantonamentgalerie fotocfr clujkarting