FOTO VIDEO | Dorin Rotariu și-a cerut iubita în căsătorie, într-un hotel de 5 stele din Londra

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 27 decembrie 2018, ora 22:17,
rotariu
rotariu

Internaționalul român Dorin Rotariu (23 de ani) a avut o inițiativă importantă pe final de an. Mijlocașul și-a cerut iubita în căsătorie, într-un hotel de 5 stele din Londra.

În prezent, Dorin Rotariu este împrumutat de belgienii de la Club Brugge în Olanda, la AZ Alkmaar, dar a jucat foarte puțin. 

Dorin Rotariu și iubita lui, Floris-Ariana Costinea, și-au petrecut Crăciunul în Londra, fiind cazați la hotelul ‘Shangri-La Hotel at The Shard’, aflat la etajul 52 al unei clădiri. Hotelul oferă condiţii de lux de 5 stele şi vedere impresionantă la oraș.

Dorin Rotariu a pregătit un moment special, cu petale de trandafiri și lumânări, iar iubita lui a spus „Da!”.

Ești și vei fi mereu cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat! Te iubesc„, a fost mesajul postat de Rotariu pe Instagram.

View this post on Instagram

?

A post shared by Dorin Rotariu (@rotariudorin) on

Rotariu vrea să plece în această iarnă de la AZ Alkmaar, nemulțumit că nu joacă mai mult. Dinamo și FCSB și-au manifestat interesul pentru internaționalul român, care exclude deocamdată o revenire în Liga 1.

Dorin se pregăteşte, vrea să joace. E nemulţumit, pentru că a pierdut şi naţionala. Dar sperăm să-i găsim ceva acum în iarnă, ca să joace, să-şi revină. Vrea să plece de la AZ Alkmaar. Vom vedea ce vor şi cei de la AZ. El e împrumutat până în vară, dar urmează să avem o discuţie cu conducerea. Ori să joace, ori să-i găsim o altă echipă. Sunt ceva interese, au sunat echipe din străinătate. Din Belgia, o echipă din Belgia şi încă o echipă din Olanda, care era interesată de el înainte să ajungă la Brugge„, a spus Dragoș Boboc, impresarul lui Dorin Rotariu, pentru ProSport.

1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Dorin Rotariu (23 de ani), care are 5 selecții și un gol la echipa națională de seniori a României.

rotariuiubitacasatorielondraalkmaardorin rotariu5 stelehotel