FOTO | Simona Halep, deranjată de suprafața de joc de la Ostrava! „E greu de văzut mingea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 06 februarie 2019, ora 15:27,
Halep-Ostrava
Halep-Ostrava

Probleme pentru România înaintea confruntării cu Cehia din Fed Cup! Simona Halep (locul 3 WTA) este nemulțumită de suprafaţa de joc din sala de la Ostrava. Mai exact, culoarea verde a terenului o deranjează pe constănțeancă.

Cehia și România se vor înfrunta, în perioada 9-10 februarie, în prima rundă din Grupa Mondială a Fed Cup. Suprafața de joc este hard indoor.

‘Tricolorele’, alături de căpitanul nejucător Florin Segărceanu, au participat la o conferință de presă. A lipsit doar Monica Niculescu, aflată în drum spre Ostrava.

E greu de spus de spus dacă suprafaţa de joc reprezintă un avantaj sau un dezavantaj pentru noi pentru că ne-am antrenat doar de două ori. Este însă o suprafaţă dificilă, mai ales că e verde şi este greu de văzut mingea. Dar consider că pentru toată lumea suprafaţa va fi la fel, dificilă sau mai puţin dificilă. Important este să ne simţim bine şi să fim apte 100% atunci când vom intra pe teren.

Este ceva mai bine pentru noi faptul că Petra (Kvitova) lipseşte. Asta pentru că ea a jucat foarte bine în acest început de an şi era în formă maximă. Dar acest meci este foarte, foarte greu. Aşa că îmi e dificil să spun ce e bine şi ce nu e bine. O să vedem asta sâmbătă şi duminică„, a spus Simona Halep.

Cehia – România, în Grupa Mondială a Fed Cup by BNP Paribas

Simona Halep, primul antrenament în Ostravar Arena.Cehia și România se întâlnesc, în 9 și 10 februarie, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup by BNP Paribas.#TenisROmania #HaiROmania #FedCupRO #FRT

Publicată de Romania Fed Cup Team pe Marţi, 5 februarie 2019

Karolina Pliskova, Katerina Siniakova, Marketa Vondrousova și Barbora Krejcikova au fost selecționate de către căpitanul nejucător Petr Pala. Petra Kvitova (locul 2 WTA), finalistă la Openul Australiei, a spus că este obosită și a luat o pauză.

Cehia a câștigat ambele confruntări cu România, ultima oară în 2016: 3-2 la Cluj-Napoca.

11 titluri în Fed Cup are în palmares Cehia, fiind a doua cea mai bună echipă din istorie, după SUA (18). Anul trecut, Cehia a învins Statele Unite cu 3-0 în finală.

Halepsimona halepgrupa mondialafed cupana bogdanmonica niculescucehiairina beguromaniamihaela buzărnescu