FOTO | Gigi Becali, în atenția presei din Spania! Ce i-a contrariat pe jurnaliștii străini

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 martie 2020, ora 13:13,
gigi-becali-fcsb-as
gigi-becali-fcsb-as

Gigi Becali a intrat în vizorul presei din Spania după ce a declarat că FCSB își va relua antrenamentele, în ciuda faptului că țara noastră se luptă cu epidemia de coronavirus.

Jurnaliștii de la As au scris că decizia lui Gigi Becali ar putea crește șansele ca fotbaliștii să fie infectați cu noul coronavirus.

„Vrea ca jucătorii săi să iasă din carantină și e convins că, dacă ar fi întrebați și jucătorii, aceștia și-ar da acordul, cu toate că șansele de a lua coronavirus ar crește astfel decât dacă ar sta în case”, a scris publicația spaniolă As.

gigi-becali-in-as

Declarația care a stârnit indignare în rândul jurnaliștilor spanioli: „Acum nu mai facem antrenamente, dar le vom începe din nou. Legea spune să nu stai la mai puțin de un metru de cineva și să nu fie mai mult de 50 de persoane într-un loc. Asta înseamnă că nu ai voie la dușuri, la vestiare și-n sala de mese. Dar poți face antrenamente fizice. Dacă le dai jucătorilor să facă acasă, nu le fac. Unde să facă? Într-un apartament de 20 de metri pătrați?”, a spus Gigi Becali.

Citește și ♦ România nu vrea să piardă organizarea Campionatului European la București! Anunțul FRF

ASgigi becaliliga 1coronavirusfcsb