Egipteanul Mohamed Salah impresionează atât pe teren, cât și în afara terenului pentru Liverpool. Un tânăr fan al ‘cormoranilor’ s-a lovit la nas în timp ce încerca să obțină un autograf de la Salah, iar atacantul s-a întors din drum pentru a se fotografia cu copilul.

Louis Fowler, în vârstă de 11 ani, a venit la baza de antrenament a lui Liverpool pentru a obține autografe de la favoriții lui.

Neatent, copilul a încercat să fugă după mașina în care se afla Salah, dar s-a lovit de un stâlp stradal. Cu nasul plin de sânge, tânărul fan s-a înveselit când l-a văzut pe starul egiptean că vine către el.

Mohamed Salah i-a luat în brațe pe Louis și pe fratele lui, Isaac, și au făcut fotografii împreună.

Gestul egipteanului a stârnit numeroase aprecieri pe rețelele de socializare.

Mohamed Salah, mulțumesc pentru că te-ai întors din drum pentru a verifica dacă băieții sunt bine, după ce Louis s-a lovit, încercând să obțină un salut de la tine.

Te iubește foarte mult, iar durerea a trecut imediat, odată ce te-ai dus să îl îmbrățișezi. A fost o lovitură care a meritat, aș putea spune. Ești o persoană de top și un adevărat gentleman!”, a scris pe Twitter tatăl celor doi băieți.

Mohamed Salah (27 de ani) este printre favoriți la ‘Balonul de Aur’, după ce a câștigat Liga Campionilor cu Liverpool și a reușit 27 de goluri și 13 pase decisive în sezonul trecut.