FOTO | Elena Gabriela Ruse, eliminată în primul tur al turneului de la București

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 16 iulie 2018, ora 23:20,
elena-ruse
elena-ruse

Elena Gabriela Ruse (locul 182 WTA) a pierdut meciul cu slovena Polona Hercog (locul 90 WTA), scor 6-2, 2-6, 3-6, în primul tur al turneului pe zgură de la București.

Partida a durat două ore și cinci minute. Românca a condus cu 3-0 în setul decisiv, dar nu a mai reușit să câștige niciun game până la final.

Ambele jucătoare au avut mari probleme la serviciu. Ruse a comis șapte duble greșeli, iar Hercog a avut nouă duble greșeli. Nu mai puțin de 13 break-uri au fost înregistrate în meci (șase pentru româncă, șapte pentru slovenă).

Elena Gabriela Ruse (20 de ani) a primit o invitație din partea organizatorilor pentru a putea juca pe tabloul principal al turneului de la București.

BRD Bucharest Open, turneu de categorie WTA International, este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari. Irina Begu este campioana en titre.

Sursă foto: Facebook BRD Bucharest Open

turneuElena Gabriela RusebucurestiPolona Hercogprimul turbrd bucharest open