FOTO | Calificarea Croației în finala Cupei Mondiale l-a scos din sărite pe MM Stoica! “Mai lipsește să câștige trofeul egala Rusiei”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 iulie 2018, ora 13:55,

Franța și Croația sunt echipele calificate în finala Cupei Mondiale din Rusia, care se va disputa duminică, 15 iulie, de la ora 18:00, pe arena ‘Lujniki’ din Moscova. 

Performanța istorică a Croației de a se califica, pentru prima dată, în finala Cupei Mondiale nu a impresionat pe toată lumea. Deși, confruntarea din ultimul act al competiției, va fi o reeditare interesantă a semifinalei din 1998, atunci când croații au pierdut în fața reprezentativei ”cocoșului galic”, directorul sportiv al vicecampioanei, FCSB, Mihai Stoica susține că vom avea parte de o finală plictisitoare, din cauza nivelului jucătorilor lui Zlatko Dalic:

„Un turneu final anost nu putea să se încheie decât cu o finală neinteresantă. Mai lipseşte să câştige trofeul egala Rusiei şi Danemarcei, o echipă cu titulari de la Besiktaş, Sampdoria şi Frankfurt şi un selecţioner care a antrenat Dinamo Tirana şi Al-Hilal B”, a scris Mihai Stoica pe contul său de socializare.

Un turneu final anost nu putea să se încheie decât cu o finală neinteresantă. Mai lipsește să câștige trofeul egala…

Publicată de Mihai Stoica pe Miercuri, 11 Iulie 2018

Citește și FOTO | Presa din Anglia, după eliminarea de la Cupa Mondială: ”Avem din nou încredere în naționala noastră”

angliafinalazlatko dalicfcsbcupa mondialafrantafotbalCM2018mihai stoicarusia