De curând, s-au împlinit 30 de ani de la duelul istoric dintre România și Argentina, de la Coppa del Mondo 1990.
Iar marele fotbalist argentinian și-a adus aminte de jocul disputat la Napoli și încheiat la egalitate, 1-1.
"A fost multă luptă, foarte fizică și cu puțin fotbal. Iar la sfârșitul primei reprize, numărul 5 al României, Iosif Rotariu, mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În a doua repriză, am jucat cu infiltrații și puteam face foarte puțin. Dar nu eram nebun să ies.
Îmi amintesc că la pauză, Moncho Monzon mi-a spus că vrea să înscrie un gol, iar eu i-am răspuns că la cornere să atace prima bară, pentru că urma să trimit mingea acolo", a scris Dieguito pe o rețea de socializare.
Iar Monzon chiar a deschis scorul în minutul 63. Doar că Balint a egalat câteva minute mai tarziu.
Și mulțumesc Domnului, Moncho s-a dus să o caute unde i-am spus. Dar, din păcate, nu am putut păstra scorul și am fost egalați imediat. Am sfârșit morți și foarte amărâți, pentru că a trebuit să jucăm împotriva Braziliei.
Acum 30 de ani, împotriva României, trebuia să obținem calificarea pentru faza următoare. Aveau mari jucători, precum Hagi, Lacatuș, Popescu. Aveam un galben și cu altul nu aș fi jucat meciul următor”, a mai spus legenda fotbalului argentinian.
CITEȘTE ȘI -->> Fotbalistul cumpărat de Gigi Becali, încurajat de colegi: “Nu aceasta este valoarea lui”
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News