Fotbalistul care nu regretă că a ratat transferul la Dinamo: „Poate nu a fost momentul oportun să plec”

Marian Aioani a fost la un pas să ajungă în curtea „câinilor” în trecut, dar afacerea nu s-a mai concretizat în cele din urmă.
Portarul celor de la Chindia a fost dorit de roș-albi pe când târgoviștenii nu erau încă în Liga 1. Însă conducerea campioanei din play-out nu a fost de acord cu plecarea acestuia. La 21 de ani, Aioani a strâns minute doar pentru Chindia până acum în carieră.
„Nu regret. Poate nu a fost momentul oportun să plec, poate nu au fost înțeleși cu clubul meu. Pe viitor nu știu ce se va întâmpla, unde voi putea ajunge”, a spus portarul pentru siteul FRF întrebat despre interesul clubului din Ștefan cel Mare.
Aioani speră să prindă lotul pentru Tokyo și astfel să își mărească șansele pentru un transfer în această vară.
„Suntem foarte pregătiți pentru Jocurile Olimpice. Avem aceste două meciuri în care ne vom pregăti mai bine și vom merge acolo cu încredere pentru a câștiga, de ce nu? 90% din echipa mexicanilor de acum e selectată și la Tokyo, vrem să câștigăm!”, a mai spus goalkeeperul naționalei de tineret.