Florin Tănase a revenit asupra declarației pe care a făcut-o după meciul cu Sepsi. Jucătorul de la FCSB spusese că se aștepta să primească galben la faza la care a primit penalty.
Obișnuit să fie mai degrabă sancționat pentru simulări în careul advers, Tănase a ținut să își explice declarația. Jucătorul FCSB a lămurit lucrurile într-o postare pe Facebook, în care a explicat că decizia arbitrului a fost una corectă.
"”Mă așteptam să iau galben!”, am spus la super-flash-ul de după meci. Poate că declarația mea de la finalul meciului cu Sepsi OSK a fost înțeleasă greșit. Nu am spus în niciun moment că arbitrul a greșit acordând penalty, ci am încercat o ironie care, se pare, a fost prea subtilă! Consider că Horațiu Feșnic a judecat corect faza și mă bucur să văd că există arbitri care au curajul să ia decizia corectă, chiar dacă asta îi supără pe unii!" - a scris Tănase.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2534893879919684&set=a.277266852349076&type=3&theater
Jucătorul a ilustrat postarea cu o fotografie în care se vede contactul pe care l-a avut cu fundașul advers în careul celor de la Sepsi.
FCSB s-a impus cu 2-1 pe Arena Națională și a ajuns la zece meciuri fără înfrângere cu Bogdan Vintilă pe banca tehnică.