Florin Prunea îi bate obrazul lui Gigi Becali! „Să nu uite că Dinamo l-a ajutat când i-a fost greu”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 05 august 2020, ora 10:19,
becali-prunea
becali-prunea

Cluburile din Liga 1 pot să contribuie la retrogradarea lui Dinamo printr-un singur vot, pentru încheierea sezonului și stabilirea clasamentului în funcţie de punctele pe meci acumulate în play-out. Florin Prunea, fost președinte la Dinamo, l-a atacat pe Gigi Becali pentru influențarea votului.

Dinamo nu a retrogradat niciodată în istoria clubului. În acest moment, ‘câinii roșii’ ocupă penultimul loc în play-out-ul Ligii 1, retrogradabil, dar au cinci meciuri restante.

FCSB, CFR Cluj, FC Hermannstadt, Academica Clinceni, FC Voluntari, Poli Iași și Chindia Târgoviște au votat pentru criteriul de departajare ‘puncte pe meci în play-out’, prin care Dinamo va retrograda.

Eu cred că toată lumea are obligația morală și de respect față de clubul Dinamo, față de ce înseamnă Dinamo. Aici mă refer și la FCSB. Să nu uite Gigi Becali că Dinamo l-a ajutat odată când i-a fost greu. CFR Cluj să nu uite că a câștigat un campionat datorită lui Dinamo.

Să nu uite nimeni! Aici este nevoie de solidaritate. Fac un apel către toți conducătorii din Liga 1. Domnilor, aveți o responsabilitate mare de tot. Lăsați la o parte intervențiile. Aici e vorba de un club care a fost un partener onest de competiție, și nu s-a dat la o parte nici cu Steaua, nici cu CFR-ul„, a spus Florin Prunea la DigiSport.

CITEȘTE ȘI -> Liga 1, fără Dinamo? Iftime: “Gândim pentru un singur club, în loc să avem o strategie generală?”

florin prunearetrogradareprunealiga 1Negoitadinamoionuț negoiță